Bursa din SUA a deschis în urcare cu peste 2%, recuperând din scăderea ședinței de luni

Bursa din SUA a deschis în urcare cu peste 2%, recuperând din scăderea ședinței de luni
Publicat: 25/08/2015, 18:26

La aproximativ o jumătate de oră de la începerea tranzacțiilor, indicele S&P 500 se afla pe plus cu 2%, Dow Jones industrial cu 1,8%, iar Nasdaq compozit cu 2,6%, potrivit portalului MarketWatch.

Dow Jones a închis luni în scădere cu 3,6%, iar Standard & Poor’s 500 cu 3,9%, piața americană fiind afectată de impactul prăbușirii bursei din China cu 8,5%

Acțiunile marilor companii europene au deschis marți în creștere, recuperând o parte din pierderile consemnate în urma celei mari mari scăderi după 2008 înregistrate luni, din cauza prăbușirii pieței de capital chineze. Astfel, bursa de la Londra a avansat cu 3,4%, cea de la Frankfurt cu 4,3%, iar cea de la Paris cu 4,5%.

Bursa din Shanghai a închis marți în scădere cu 7,6%, înregistrând cel mai grav declin pe parcursul a patru zile după 1996, din cauza temerilor investitorilor că Guvernul de la Beijing abandonează măsurile de susținere a pieței financiare, în timp ce bursa din Tokyo a coborât cu 4%.

Banca centrală a Chinei a redus marți dobânda de politică monetară pentru a cincea oară din luna noiembrie, precum și rezervele minime obligatorii ale băncilor, intensificând eforturile de susținere a pieței de capital și de oprire a încetinirii creșterii economice.

Pe Bursa de la București, principalii indici se aflau în creștere cu 3,3% spre finalul ședinței, după ce au scăzut cu 6,3% luni.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
INTERZIS PRIN LEGE pentru toată lumea. Legea adoptată astăzi, 21 MAI: Să fie sancţionaţi
Lovitură devastatoare pentru Mădălin Ionescu. A pierdut cel mai drag om
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Analiza regelui Carol al II-lea după atacarea Franței de către Germania. „Turcia este singura noastră...
×